Spuneam în articolul “Ciolaniada” despre bătălia pentru un post călduţ: parlamentar, consilier judeţean şi local, primar. Competiţia aceasta -asemenea campionatelor mondiale şi olimpiadelor-ar fi una extrem de iubită de către spectatori( adică de noi votanţii), dacă s-ar disputa corect. În ce constă această corectitudine? Simplu: în onorarea promisiunilor făcute în campania electorală faţă de oamenii care au avut încredere în ei.Alegătorii nu vor rezultate imediate, vor să vadă că cei pe care au pus ştampila se străduiesc să facă cât de puţin , dar să facă ceva. Cel mai mult îi doare minciuna. Până acum le “plăcea să fie minţiţi frumos”, exista la ei o doză de masochism(le plăcea să sufere). Acum însă, cu atâţia “psihologi” oamenii au început să se vindece de această boală, aşa că nu mai vor să sufere, nu mai vor să fie minţiţi.Oamenii nu sunt deranjaţi de aroganţa aleşilor, dacă aceştia-şi fac treaba. Ei vor să trăiască cât de cât decent, să aibă un loc de muncă asigurat ,,,cu alte cuvinte, să aibă siguranţa zilei de mâine.Aroganţa aleşilor nu-i supără ,atăta timp cât au ce le trebuie. Nu-i deranjează luxul pe care aceştia şi-l etalează, nici că se plimbă cu maşini pe care un om de rând nu le-ar putea avea în zece vieţi.Românii sunt un popor răbdător, uneori mult prea răbdător. Vă rog din suflet dragi parlamentari, respectaţi-vă promisiunile făcute
Respectaţi-vă promisiunile , iubiţi aleşi!
De vorbă cu dl. colonel Vasile Gămălie !
Vasile Gămălie, primul detectiv din judeţul Argeş care a înfiinţat Agenţia DETECTPART, titular de cabinet individual, membru şi reprezentant împuternicit al Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România (A.N.D.R.) în judeţul Argeş.
- Ce sunt detectivii particulari şi de când activează ei în România?
- Promulgarea Legii nr. 329/2003 a creat cadrul legal pentru apariţia şi manifestarea acestei noi categorii profesionale în ţara noastră. Detectivii particulari sunt oameni cu pregătire de specialitate apropiată de cea a lucrătorilor din instituţiile de ordine publică şi siguranţă naţională, atestaţi şi licenţiaţi în condiţiile legii, care desfăşoară, în regim privat, activităţi de investigare şi supraveghere fizică, în beneficiul celor care le solicită serviciile.
- Ce este investigaţia privată?
- Este o activitate specială, de căutare discretă, prin care se scot la iveală lucruri şi aspecte ascunse, ce servesc la stabilirea adevărului, pentru cine solicită să îl afle, cu respectarea strictă a prevederilor legale.
“Noi vă apărăm de înşelăciuni şi şantaje”!
- De ce sunt necesare şi utile pentru cetăţeni serviciile detectivilor particulari?
- În primul rând, folosite din timp, în scop preventiv, serviciile detectivilor particulari asigură cetăţenilor şi patronilor de firme, informaţii cu care să ia o decizie bună, să aibă o afacere mai sigură, să evite litigiile şi pierderile materiale, să fie mai liniştiţi în privinţa conduitei şi anturajului copiilor sau partenerilor de viaţă conjugală.
O verificare făcută profesionist de un detectiv particular îl ajută pe cel interesat (persoană fizică sau manager de firmă), să-şi aleagă mai bine
colaboratorii sau partenerii de afaceri, să nu fie înşelat, să se apere de ameninţări şi şantaje, să-şi apere afacerea şi familia, să aibă certitudine cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul său şi are legătură cu el.
În al doilea rând, folosite post factum (dupã ce s-a întâmplat ceva), serviciile detectivilor particulari contribuie decisiv la probarea unor fapte, identificarea persoanelor implicate şi ajută la limitarea consecinţelor negative rezultate din evenimentul întâmplat.
- Mai concret: ce poate face o firmă sau cabinet de detectivi particulari în cazuri diverse, spre exemplu de înşelăciune în afaceri, cu autori care dispar şi se ascund?
- Prin investigări speciale, firma de detectivi particulari stabileşte toate datele ce caracterizează evenimentul, modul de operare, întinderea prejudiciului, persoanele implicate şi gradul de participare, locul unde se află făptuitorul, ce avere deţine (la vedere sau ascunsă), cum poate clientul să recupereze prejudiciul produs şi prin ce mijloace juridice. În cazuri de infidelitate conjugalã, firma de detectivi particulari poate să obţină înregistrãri foto-video şi mărturii care să probeze faptele celor implicaţi. Aceste sunt mijloace de probă ce pot fi folosite în justiţie. În cazuri în care observaţi că familia (soţul/soţia sau copiii) nu spun adevărul, nu comunică ori fie au anturaje, fie preocupări ascunse, detectivii particulari vă procură informaţii certe privind comportamentul lor, dacă chiulesc, unde merg, cu cine, dacă au devenit consumatori de droguri, dacă au fost atraşi în grupări cu practici ascunse şi nocive ce le pot afecta sănătatea fizică sau psihică, comit infracţiuni, sunt şantajaţi etc. Episodul va continua în ediţia următoare !
Răzvan Popescu, viitorul Victor Ponta?
“Tânăra speranţă” a organizaţiei de tineret a PSD Curtea de Argeş, Răzvan Popescu va părăsi cât de curând organizaţia locală şi va pleca la Piteşti, la organizaţia judeţeană-spun surse din PSD Curtea de Argeş. Azi la Piteşti, mâine la Bucureşti şi uite aşa mâine- poimâine îl vom vedea pe Răzvan Popescu prim-ministru sau poate chiar preşedintele României. Nu a muncit degeaba în campania electorală a USL-ului, îl vedeai pe bietul Răzvan Popescu alergând prin tot oraşul, mai ceva decât o furnică. Spre norocul lui, n-a alergat în zadar, munca titanică fiindu-i răsplătită pe măsură (nu ajunge oricine în consiliul de conducere a Biroului Judeţean). Cu bune şi cu rele- pentru că este şi el om- Răzvan Popescu a demonstra tuturor, mai ales celor care îl contestă, că este un băiat capabil. Sperăm că “înălţimea” la care a ajuns, să nu -l ameţească şi să nu uite de unde a plecat. Nu uita Răzvane, că toţi cei care te-au ajutat să ajungi aici, vor fi cu tine în continuare şi la bine şi la rău. Poate în scurt timp va avea şi Curtea de Argeş un preşedinte al României sau măcar un prim-ministru. De ce să nu fii tu, Răzvan Popescu?
Să reformăm Reptila C.N.A. ! (=Comitetul Național de Abuzuri)
De cînd există și pînă astăzi, niciodată CNA nu a luat vreo măsură pozitivă, ci și-a vîrît coada-de-diavol pentru a tulbura apele televiziunilor (deși cel mai des acestea nu sînt limpezi).
Culmea imposturii a atins-o, repetat, desființînd (!) un post de televiziune, anume OTV, care aparține chiar celui mai corect dintre jurnaliști, Dan Diaconescu…
Să ne explicăm: ce înseamnă a fi corect în profesia de jurnalist ? Răspunsul: a observa fapte, situații, procese, evenimente și a le prezenta cititorilor, ascultătorilor, spectatorilor, fără altă implicație verbală,de mimică și gestică, de grosolănii, amenințări, trivialități, minsulte, calomnii, rățoiri și huliri, imprecații, pretenții că reprezinți… opinia publică și judecăți în numele acesteia !
În Romînia post-decembristă, golită deplin de tot ce a fost pozitiv agonisit, cu greu, timp de 45 de ani în vremea regimului democrat nu am cunoscut decît un singur jurnalist adevărat, care corespunde dezideratului deontologic al profesiei: Dan Diaconescu !
Doresc să ne înțelegem bine: nu este vorba de omul politic Dan Diaconescu, aspect în care nu se deosebește cu nimic de ceilalți peceriști, inclusiv jurnaliști (cu și fără carnet) care și-au trădat și ne-au trădat idealurile în urmă cu 23 de ani; dumnealui este la fel ca ei, ba chiar mai mult decît atît: cei mai mulți ciocoi peceriști –cu excepția Conducătorului Contrarevoluției, Ion Iliescu- sînt deținători, prin jaf, de averi mari, pentru a căror evidență au nevoie de contabili, economiști, juriști, socotitori… în raport cu care Omul politic Dan Diaconescu îi surclasează, întreaga gașcă pe care a încropit-o și o conduce fiind, cum singur a prezentat-o la Congresul de constituire a PP-DD ”milionari în euro” !
Patronul burghez Dan Diaconescu intră, așadar, în vîrful piramidei de bogătași, împreună formînd noua burghezie de circa 1 % din populația țării, dar jurnalistul Dan Diaconescu este model de simplitate, profesionalism, detașare și neimplicare agresivă (nu-l confundăm și nu-l amestecăm cu colaboratori din jurul dumnealui !), rezonabil, chiar sincer, în caz de erori proprii sau ale celor de care răspunde, aparent neutru față de cei implicați în dispute; nu este însă permanent așa, căci, în ce mă privește, după ce m-a chemat la studiou, insistînd timp de o săptămînă ca să mă prezint pentru o discuție în direct, într-una din nopți, și-a schimbat imediat planul și cuvîntul aflînd că sînt Comunist, dar ne- și anti- pecerist !
Cum toți jurnaliștii care publică după 22 decembrie sînt susținători ai Contrarevoluției, absolut nepricepuți și, mai ales, adversari ai Politicii (de orice fel), era normal ca unul care se deosebește de ei să fie absolut nesuferit în ochii tulburi ai Reptilei CNA, invenție-șmecherie a burghezo-moșierimii feudalo-ecleziastice, menită să susțină distrugerea Statului, a Țării, a Poporului și a Neamului, în tot ce am avut sfînt, frumos și trainic.
Drept urmare, niciodată Reptila nu s-a sfiit în fața propriilor abuzuri, știind că Poporul nu mai dispune, după 22 decembrie, de nicio pîrghie de apărare a intereselor fudamentale ale lui, precum și a victimelor particulare, luînd măsuri de o monstruozitate incalificabilă, cum ar fi interzicerea activității unui post de televiziune…
O asemenea reptilă este un organism parazitar, profund și total negativ și el trebuie de urgență înlăturat ! O cenzură exterioară oricărui actant public, inclusiv din domeniul comunicării în masă, este posibil de justificat numai dacă cel învestit cu acest drept deține o reprezentare democrată a societății; în nici un caz comitetul respectiv nu poate fi format din persoane (sau chiar personalități) din același domeniu sau aceeași specialitate cu cei cenzurați !
Fiind vorba de jurnaliști sau conducători de presă, care se adresează întregii populații, cei învestiți cu dreptul de a-i judeca nu pot fi jurnaliști, nu pot face parte din… concurență !
Pe acest principiu fundamental pe cît de simplu este, se impune fie desființarea CNA, fie reformarea lui totală, astfel încît cei care îi judecă pe jurnaliști și mijloacele de presă trebuie să fie în afara acestor preocupări și, în fapt, să reprezinte, echitabil, proporțional, clasele și categoriile sociale existente real în perioada istorică dată. Apreciez că, în condițiile date, un CNA corespunzător ar trebui să fie compus din șapte-opt Țărani și Muncitori, un intelectual (nejurnalist) și unu-doi alte categorii.
Să facem un exercițiu de apreciere: care ar fi posturile TV pe care le-ar desființa un asemenea CNA ! Multe, în frunte cu TVR 1 și TVR 2… Ce posturi ar rămîne ? Cu siguranță, OTV, B1…
Oamenii Muncii au dreptul -și Datoria !- să-și spună cuvîntul și o vor face curînd, căci nu peste mult timp, va începe să ne cuprindă Răul cel Mare.
31 ianuarie 97(2013)
Prof. Gheorghe UNGUREANU
Vremea în Curtea de Argeş !
Prognoza pentru duminică 03 februarie
|
Prognoza pentru luni 04 februarie
|
Prognoza pentru marţi 05 februarie
Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. |
Prognoza pentru miercuri 06 februarie
|
Azi 02.02.2012 publicaţia “Detectivultau”împlineşte doi ani !
Azi 02 februarie 2012 ziarul “Detectivultau” a împlinit doi ani de la apariţia pe piaţa argeşeană. Făcut pentru a demasca hoţiile şi neobrăzările ascunse ale celor care prin funcţiile pe care le deţin ar trebui să fie modele de urmat, ziarul cetăţeanului fără pile a fost un adevărat succes. Nimeni nu credea că va rezista mai mult de o lună, două până “grangurii” îl vor închide. Subiectele incendiare ce ilustrau adevărata faţă a arhidiaconului Caliopie cu luxul şi bogăţiile în care se lăfăie, iubiri secrete şi interzise, oribila crimă comisă de călugăr în urmă cu 14 ani a lui Dumitru Slăvilă, furtul din banii publici, moralitate inexistentă a aleşilor locali şi lista poate continua. Nimeni şi nimic nu a putut opri scoaterea la iveală a acestor nedreptăţi ele fiind adunate de la cititorii fără pile indignaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi expuse în ziarul “Detectivultau”. La aniversarea a doi ani, oamenii care se ocupă de această publicaţie nu sărbătoresc prin restaurante, cu invitaţi pupincurişti ce vin să cotizeze pentru “a-şi cumpăra” liniştea necesară desfăşurării eventualelor “măgării” ce le-au făcut, le fac sau le vor face. Cu ajutorul domneavostră, al cetăţenilor fără pile, am reuşit în mai puţin de doi ani ca publicaţia “Detectivultau” să fie prezentă la tonetele de distribuire a presei din judeţul Argeş şi Vâlcea.
Subiecte importante, de interes public vor fi publicate pe parcursul anului 2013 deoarece doar împreună putem opri abuzurile la care suntem martori zi de zi.
Mulţumim tuturor celor care au sprijinit ziarul cetăţeanului fără pile.
Topul recordurilor sexuale !
Locul 10: cel mai bătrân tată din lume, Nanu Ram Jogi, un fermier indian ce la vârsta de 90 de ani şi-a lăsat însărcinată cea de-a patra nevastă. Deşi are 21 de copii îşi mai doreşte măcar unul.
Locul 9: îl deţine cel mai puternic vagin din lume…de fapt femeia cu cel mai puternic vagin din lume, Tatiana Kozhevnikova rusoaica ce după 15 ani de antrenament a reuşit să ridice de la sol o greutate de 14 kilograme, record omologat de Guiness Book.
Locul 8: cea mai lungă masturbare. Masanobu Sato şi-a depăşit primul record cu vreo 20 de minute, de data aceasta reuşind performanţa de a se masturba timp de 9 ore şi 59 de minute. Deţine recordul mondial la această probă!
Locul 7: îl ocupă actriţa de filme XXX, Lisa Sparxxx, ce în cadrul unui eveniment dedicat sexului, Eroticon 2004, a întreţinut raporturi sexuale cu 919 bărbaţi.
Locul 6: cea mai mare orgie din lume. 250 de cupluri de japonezi au întreţinut relaţii sexuale în acelaşi timp, realizând cea mai ordonată orgie sexuală. Cuplurile au făcut sex în aceleaşi poziţii şi le-au schimbat în acelaşi timp, singura diferenţă fiind la finalizare…Filmuleţul a obţinut recordul de cea mai mare orgie sexuală dar şi cea mai ordonată.
Locul 5: prostituţia este cunoscută ca cea mai veche meserie din lume, iar acum a fost făcută publică şi vârsta celei mai bătrâne prostituate din lume. Poliţia din Tai Pei a prins-o pe bunicuţa de 82 de ani pe stradă, practicând prostutuţia. Chiu, practică această meserie de 40 de ani. Tarifele cerute de ea sunt de 10 chiar de 20 de ori mai mici decât ale celorlalte prostituate.
Locul 4: omul care are cel mai puternic jet de spermă. Horst Schultz, a dorit ca numele lui să apară la categoria cea mai mare distanţă de ejaculare, reuşind performanţa de a ajunge la 5 metri şi jumătate. Tot el este şi fericitul posesor al recordului pentru cea mai mare viteză de ejaculare, aproximativ 70 de km pe oră.
Locul 3: îl ocupă mama care a stabilit recordul pentru cei mai muţi copii născuţi de o singură femeie. Valentina Vassilyeva, a dat naştere între anii 1725 şi 1765, la 16 perechi de gemeni, 7 seturi de tripleţi şi 4 seturi de cvadrupleţi. În total 69 de copii şi 27 de naşteri. Cu toate acestea nu există prea multe informaţii despre viaţa rusoaicei.
Locul 2: îl deţine de data asta cel mai mare vagin din lume, despre care se presupune că aparţine Annei Swan. Femeia care a trăit între anii 1846-1888, în Scoţia, suferea de gigantism, având o statură impunătoare. S-a căsătorit cu un bărbat ce suferea de aceeaşi boală ca şi ea, iar cei doi deţin până în ziua de azi recordul de cel mai înalt cuplu din lume.
Locul 1: cel mai mare penis din lume. Doctorul Robert Dickinson a înregistrat în prima parte a secolului 20 recordul unui pacient ce avea penisul de 34 de centimetri. Acum, neoficial, acest record este deţinut de către Jonah Falcon, din Brooklyn, USA, cu penisul ce are lungimea echivalentă cu primul record omologat. În 1999, Jonah a făcut parte dintr-un documentar realizat de cei de la HBO, numit “Private Dicks: Men exposed”.
Ei sunt cei care spun că banii nu aduc fericirea. Eşti de acord cu ei?
Milionarii sunt percepuţi ca oameni reci, ce îşi petrec vacanţele pe insule private, au case extravagante şi maşini scumpe.
Deşi mulţi ar spune că asta înseamnă paradisul pe pământ, sunt şi excepţii de milionari care în ciuda averilor pe care le au, apreciază valoarea banilor şi duc un trai modest, deoarece pentru ei banii nu pot cumpăra fericirea şi valorile morale.
Yu Youzhen este la vârsta de 53 de ani proprietara unui imperiu imobiliar format din 17 proprietati evaluate la 1,5 milioane de dolari. Totuşi ea lucrează la salubrizare pentru un salariu de aproximativ 228 de dolari pe lună pentru a le oferi copiilor ei un exemplu bun.
Karl Rabeder multimilionar la 32 de ani cu o avere estimată la 3 milioane de lire sterline a realizat că banii nu îi aduc fericirea aşa cum credea. Şi-a găsit scopul în viaţă după ce a investit toţi banii lui într-un ONG caritabil ce îi ajută pe oamenii săraci din America de Sud să îşi deschidă propriile afaceri. Acum s-a mutat la munte şi trăieşte din 1530 de dolari pe lună.
Warren Buffet este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume care în ciuda averii imense pe care o deţine, duce un trai modest, locuieşte în continuare în casa cumpărată alături de prima soţie şi conduce o maşină veche şi ponosită. Locul 1 deţinut în 2009 pe lista celor mai bogaţi oameni din lume nu i-a adus fericirea şi a decis să îşi doneze cei 45 de miliarde de dolari unei fundaţii caritabile ce îi vor folosi la tratarea unor boli grave, cum ar fi SIDA şi la educarea copiilor din ţările slab dezvoltate.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului !
În fiecare an, ziua de 4 februarie este dedicată luptei împotriva cancerului. Scopul principal al acestei zile este informarea populaţiei despre măsurile de prevenire şi diagnosticare ale acestei boli, una din cele mai complicate maladii a contemporanietăţi, dar care poate fi tratată şi învinsă dacă este descoperită la timp. În România, Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a organizat un eveniment de presă menit să atragă atenţia asupra problemei cancerului în ţara noastră şi pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva cancerului.
“Început în urmă cu aproape 2 ani, prin lansare iniţiativei Cancer United – Uniţi împotriva cancerului – programul FABC de conştientizare şi implicare a pacienţilor în găsirea unor soluţii pe termen lung pentru asigurarea unui acces rapid şi egal la cele mai bune terapii în domeniul cancerului, în conturarea unor strategii de prevenire şi diagnostic precoce al acestei afecţiuni, continuă astăzi cu marcarea acestei zile internaţionale, eveniment în care ne bucurăm de suportul celor mai importanţi parteneri de dialog ai FABC”, a declarat Cezar Irimia, Preşedintele FABC.
Cele mai comune forme de cancer sunt cancerul pulmonar la bărbaţi, respectiv cancerul de sân, la femei. Numărul persoanelor bolnave de cancer din ţara noastră este de aproximativ 400.000 de persoane.
Sex şi violenţă în şcoli !
Cazul celor doi elevi de clasa a IX-a care fac sex în baia liceului este încă o dovadă de necontestat că sistemul românesc de învăţământ are probleme serioase. Fata de 14 ani şi băiatul de 15 ani din Târgu Frumos, erau împreună de câteva luni, dar îşi consumau relaţia prin liceu, până vineri când un coleg i-a filmat şi a postat filmuleţul pe internet.
Stirile din ultimul timp nu mai conţin informaţii despre elevi ce au câştigat olimpiade naţionale sau internaţionale, ci elevi ce se bat, chiulesc, cazuri de abandon şcolar, elevi bătuţi şi umiliţi de profesori, copii nesupravegheaţi ce îşi sparg capul în sălile de curs, învăţătoare criminale. Un vechi proverb spune “cum pui temelia unei case, aşa iese acoperişul”. Dacă din primii ani de şcoală nu primesc educaţia necesară, până în perioada liceului se văd “rezultatele”.
Situaţia din învăţământ nu este diferită la Curtea de Argeş. Nici o săptămână nu a trecut de când un copil din clasele primare a ajuns la spital după ce şi-a spart capul în şcoală. Degeaba acasă au parte de educaţie expemplară primită de la părinţi, dacă în colectivul în care îşi formează caracterele alături de cei de vârsta lor sunt lăsaţi nesupravegheaţi, iar în modul acesta se obişnuiesc să fie nedisciplinaţi şi violenţi. O parte din învăţători ar trebui să îşi amintească un citat celebru al lui Victor Hugo(fiecare copil pe care il instruim este un om pe care-l câştigăm) atunci când îşi desfăsoară activitatea la clasă, nu ceea ce s-a întâmplat aseară pe la munte…
“Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea”… iar dacă acestea sunt mesajele, oare ce vor înţelege generaţiile viitoare?
Metodele “neortodoxe” folosite de către Boncea şi Costinel pentru a se îmbogăţi !
Nu numai la nivel local se-ntâmplă aşa ceva , ci şi la nivel naţional, este vorba despre schimbarea etichetelor cu termenul de garanţie de pe produsele alimentare. Pe toate aceste produse este scrisă data fabricaţiei şi termenul când aceste produse expiră. Până aici, toate bune şi frumoase…Când mai sunt două- trei zile până la data când produsele respective expiră, angajaţii supermarketurilor le bagă la promoţie, pentru a nu rămâne cu ele nevândute. Dacă te duci pe data de 20 a unei luni oarecare, veţi vedea scris pe etichetă: expiră la data de 22. Peste alte câteva zile, acelaşi produs are termenul de garanţie prelungit, pe eticheta respectivă găsim scris 30. Şi termenul se va prelungi până când acel produs nu va mai putea fi mâncat nici de animale. Grav este, că multă lume cumpără ceva fără a se uita la termenul de garanţie şi se trezesc că au făcut o toxiinfecţie alimentară. Nu pe ei îi condamnăm, ci pe comercianţi. Chiar să nu-i intereseze că multă lume se îmbolnăveşte sau mai trist, că pot muri. Dacă te duci în supermarketul “Boncea” de la Posada, mezelurile arată ca după vremea celui de-al doilea război mondial. Un calup de salam îl poţi folosi pe post de mai sau bâtă de baseball. În schimb, la supermarketul de la terasa 1 Mai, marfa este mai proaspătă. Care să fie motivul? Aceeaşi situaţie o găsim şi la marketul “Laura” de lângă liceul Agricol. Aici, pe lângă calitatea jalnică a mărfii, nu găseşti aparat care să citească codul de bare al produsului respectiv. Domnule Vasilescu, chiar n-aveţi bani pentru aşa ceva? Şi de ce mâncaţi la alte restaurante, mâncarea de acolo este mai bună decât cea de la restaurantul dumneavoastră? OPC-ul ar trebui să închidă definitiv aceste marketuri, iar patronilor acestora să nu li se mai dea dreptul de a deschide altele. Amenzile pe care cei de la Protecţia Consumatorului le dau sunt modice, altfel nu credem că ar mai avea curajul să continue aceşti “patroni”. Daţi-le domnilor de la OPC amenzi mai mari, poate aşa veţi reuşi să îi învăţaţi minte!
Cine are interesul să bage “pumnul pe gât” presei din România?
În ultimul timp, tot mai multă lume doreşte ca presa să dispară. Care o fi motivul? Ce oare îi deranjează pe aceştia, nu cumva faptul că ziarele scot la iveală toate matrapazlâcurile care se fac în această ţară? De ce nu se vrea ca românii să cunoască adevărul? Poate că aveţi dreptate stimaţi “binevoitori”, oamenii nu trebuie să ştie nimic, ei trebuie doar să muncească-dacă au unde- şi să plătească toate “birurile” care li se cer. Dacă întâmplător, cineva are “curajul” să-ntrebe despre o neregularitate, i se va răspunde că “ceilalţi” sunt de vină şi fiecare aruncă “pisica moartă” de la unul la celălalt bulversându-l total pe bietul om. Aşa că cel mai bine ar fi să existe doar un singur ziar şi o singură televiziune, în care să fie lăudaţi toţi aleşii noştri, de la cei locali, până la parlamentari, guvernanţi şi preşedinte. Aşa, totul ar fi OK. Oamenii ar economisi mai mulţi bani nemaifiind nevoiţi să cumpere ziare şi reviste. Probabil că dacă n-ar exista “băgăcioşii “aceştia de ziarişti şi reporteri tv, “dragii” noştri conducători şi-ar putea face treaba mai bine, nu-i aşa? Ce atâta libertate a presei, să facă bine să-şi vadă de treaba lor!!! Poate că cineva “sus-pus” o fi văzut celebrul film al lui Francois Truffaut “Farenheit 451. Cine ştie? Spuneţi-ne “domnilor supărăcioşi”, ce doriţi să scriem despre dumneavoastră, ce “ode” să vă-nchinăm?
Parlamentarul Cristian Buican de la PNL, vede foarte curând alegeri anticipate la Consiliul judeţean Vâlcea
Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a explicat într-o conferinţă de presă de ce nu a fost de acord cu o colaborare în ce priveşte alegerile pentru ADI APA Vâlcea, domnia sa etichetând-o drept “toxică”. Liderul liberal a spus că şi-a avertizat în nenumărate rânduri partenerii din cadrul USL “că o eventuală candidatură a preşedinteliui Consiliului Judeţean Vâlcea , Ion Cîlea, poate pune în dificultate uniunea din cauza unei posibile stări de incompatibilitate, aşa cum reiese din recomandările fundamentate de către ANI pe legislaţia actuală.” Domnul Buican a spus că în cazul în care autorităţile ajung la această concluzie, USL va avea de suferit, mai mult chiar, o astfel de situaţie putând duce la alegeri anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea. Parlamentarul PNL spune că pentru adjudecarea unei funcţii PSD colaborează cu PDL-ul acest lucru încălcând protocolul de colaborare dintre PNL şi PSD. Cristian Buican îl vede deja preşedinte pe domnul Cîlea, acesta având in subordine toţi primarii din judeţul Vâlcea. În opinia parlamentarului, rezultatul alegerilor nu survine ca urmare a trădării PNL ci este datorat presiunilor care se fac asupra primarilor din PC, PP-DD, PDL.
De ce au nevoie demnitarii de bodyguarzi ?
Majoritatea “bogătaşilor” de la noi din ţară- haide să-i numim “magnaţi”- au ca angajaţi, gărzi de corp. Ce sunt aceşti bodyguarzi? Sunt nişte băieţi care trebuie să fie în permanenţă la cheremul “Don-ului, a Bos-ului” sau ce denumiri doriţi să le daţi dumneavoastră. Se mândresc că se află în slujba “barosanilor”, iar aceştia la rândul lor, se bat cu pumnul în piept că dacă îi supără careva, pun “garda de corp” să-i bată, ca să le dea o lecţie. Te bat în plină stradă, iar dacă te duci să-i reclami, nu păţesc nimic, pentru că asta le este “meseria”. Sunt plătiţi cu acte în regulă de către deputaţi, senatori sau multimilionari. De cine trebuie apăraţi aceşti demnitari? De ce le este frică de oamenii din popor? Pe cei cu foarte mulţi bani îi înţelegem, pentru că se tem să nu fie “răpiţi” sau poate chiar omorâţi, pentru că în ziua de astăzi există mulţi psihopaţi. Dar tu, ca ales al poporului, de ce te temi de cei care te-au votat? Oamenii nu au nimic cu cei care le vor binele, că doar de-aia i-au ales! Atunci, de ce stimabililor mergeţi cu bodyguarzii după voi? Vă simţiţi cumva mai importanţi? Nota bene! Cunoaştem cazuri când SPP-iştii dumneavoastră au bătut oameni nevinovaţi la un “chef” organizat de către organizaţia al cărei membru marcant sunteţi, pentru simplu motiv că a venit neinvitat la petrecere…
Ce argeşence vor să fie păcătoase ?!?
Concursul “Căutăm asistentă păcătoasă” de la Antena 1 pare să aibă mare succes printre tinerele ce vor să îi calce pe urme Biancăi Drăguşanu. S-au înscris multe fete, care de care mai frumoase şi mai doritoare să fie asistenta emisiunii “Un show păcătos”. Săptămâna trecută v-am prezentat-o pe Andreea Duminică, bruneta ce a spart gheata şi s-a înscris în concurs. În articolul de azi o prezentăm pe cea de a doua argeşeancă ce aspiră la un post în televiziune. Este vorba despre Călin Romina Ecaterina. La 23 de ani se caracterizează ca fiind ambiţioasă, nebunatică, jucăuşă şi crede că poate fi asistentă păcătoasă deoarece este talentată. Dacă din Curtea de Argeş doar două fete îşi doresc acest post, în Piteşti situaţia este cu totul alta, fiind mult mai multe fete încrise în concurs. Una dintre ele se numeşte Stan Cătălina Andreea, are 21 de ani, spune despre ea că este ambiţioasă, serioasă, comunicativă şi crede că este potrivită pentru rolul de asistentă păcătoasă deoarece i se pare în acelaşi timp ceva serios dar şi distractiv. Votul dumneavostră le poate aduce sau nu pe scaunul asistentei lui Capatos la emisiunea “Un
show
păcătos”.
De ce au “îngrădit” ruinele de la San-Nicoară ?
Parcul San-Nicoară era considerat de către argeşeni şi de către turiştii care veneau la Curtea de Argeş, drept cel mai frumos parc din oraş. Era o splendoare să urci la ruinele fostei cetăţi a lui Vladislav Vlaicu şi să priveşti de acolo o parte a frumosului nostru orăşel. Odată ajuns sus la acele ruine, te identificai cu cei care locuiau în cetate la acea vreme. Mai mult, te vedeai chiar Vlaicu-Vodă, gândul te ducea la celebra scenă din piesa cu acelaşi nume a lui Alexandru Davilla, când un slujitor al regelui Ludovic îl cheamă la palat pe Vladislav, iar acesta îi dă replica: “Tu la Ludovic vei merge, şi-i vei spune Domnului, că nu a fost şi nu este, Vodă-Vlad, vasalul lui!” Ruinele de la San-Nicoară dădeau parcului o “aură” aparte. Aici se împletea istoria cu natura, istoria medievală cu cea contemporană: sus, ruinele unei cetăţi din Evul Mediu, iar jos şi împrejurul ei, construcţii moderne, maşini, cu alte cuvinte, o contopire a vechiului cu noul. De câţiva ani însă, această cetate nu mai este a noastră, a argeşenilor, ci a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muşcelului. Şi ca să fie cât mai “grotesc”, au înconjurat cetatea cu un gard de plasă. Ar fi fost mai sugestiv să fi împrejmuit-o cu un gard din sârmă ghimpată, asemenea lagărelor de concentrare ale naziştilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. De ce s-or fi temut cei de la Arhiepiscopie, de au înconjurat minunata cetate cu acel gard de plasă? Le-o fi fost cumva frică de “demolatorul” Boncea? Lăsând gluma la o parte, e păcat că s-a stricat o splendoare de parc. Ruinele cetăţii San-Nicoară făceau toată sarea şi piperul parcului. Când veneau turişti din ţară sau de peste hotare să viziteze Biserica Domnească, vizitau şi ruinele cetăţii de la San-Nicoară. Acum însă, trec pe lângă cetate şi o filmează, lăsându-le un gust amar. Despre noi, cei din Curtea de Argeş, ce să mai spunem!
Regele fotbalului românesc împlineşte astăzi 48 de ani
Gheorghe Hagi, declarat de către presa sportivă din România cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, împlineşte astăzi 48 de ani, prilej cu care ziarul nostru îi urează “La mulţi ani!” Născut la Constanţa pe 5 februarie 1965, Gică Hagi a jucat în România la echipele Farul Constanţa, Sportul Studenţesc şi Steaua Bucureşti. Cu echipa Steaua Bucureşti câştigă Campionatul şi Cupa României. În străinătate, joacă la echipele Brescia, Real Madrid, FC Barcelona şi Galatasaray Istanbul. Cu Real Madrid câştigă campionatul Spaniei, cu FC Barcelona câştigă Cupa Cupelor, iar cu Galatasaray Istanbul, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Este golgeterul all time al Naţionalei României. Un palmares demn de invidiat de către mulţi fotbalişti din lume. Împreună cu Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, Gheorghe Hagi este ambasadorul sportului românesc. A înfiinţat o Academie de fotbal, academie din care sperăm să mai apară măcar un nou Hagi. Actualmente, Gheorghe Hagi, este patronul echipei de fotbal Viitorul Constanţa. Este un exemplu demn de urmat de către toţi tinerii fotbalişti români. Îţi mulţumim Gică pentru tot ce ai făcut pentru fotbalul românesc!
Proteste la Arpechim Piteşti
Astăzi, 300 de angajaţi de la Arpechim Piteşti au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa întreprinderii, pe motiv că nu şi-au primit salariile la timp . Lucrătorii de la Arpechim se tem că datorită intrării în insolvenţă a Combinatului Oltchim, nu vor mai primi salariile compensatorii, mai mult chiar, se tem că vor rămâne fără un loc de muncă. În anul 2009, Arpechim a fost vândută de Petrom către Oltchim Râmnicu Vâlcea. Liderul sindical de la Arpechim Piteşti, a plecat spre Râmnicu Vâlcea pentru a încerca să rezolve aceste probleme.
România lăudată de englezi!
Vă vine să credeţi sau nu, dar după ce presa engleză i-a făcut cu ou şi cu oţet pe români, acum îi ridică în slăvi! Publicaţia “The Guardian” laudă frumuseţile patriei noastre, aşa cum noi nu suntem în stare. Din păcate ,noi ştim să denigrăm România, trebuie să vină alţii dintr-o ţară străină să ne spună ce ţară frumoasă avem. Cei de la publicaţia engleză au fost plăcut impresionaţi de oraşul Sibiu si de satele din împrejurimile acestuia, de satele săseşti din acea zonă, de oraşul Sighişora, de Rezervaţia de urşi de la Zărneşti, de satul saxon Viscri devenit patrimoniu UNESCO ..Viscri ,este satul unde vine Prinţul Charles. Englezii au fost impresionaţi de minunatul Maramureş cu al său celebru “Cimitir vesel” de la Săpânţa, de splendidul oraş Timişoara ,acolo unde a început revoluţia din1989. Ei numesc Timişoara “Mica Vienă”. Nu a fost uitată nici capitala României, Bucureştiul, cu impunătorea Casă a Poporului, dar nici Marea Neagră, Delta Dunării, Valea Prahovei, sau încântătoarea Bucovină ,cu arhicunoscutele mănăstiri. Vă mulţumim dragi englezi, aţi dat dovadă că sunteţi adevăraţi lorzi.
Catedrala Mioveni, capodoperă ridicată în perioadă de criză!
Primăria din Mioveni Argeş nu se zgârceşte atunci când vine vorba de alocarea unei sume de bani pentru Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. O contrucţie de dimensiuni impresionante, ce a durat timp de 20 de ani are nevoie de clopote care să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Peste 217.000 de euro costă cele cinci clopote şi ceasul analogic. Primarul Ion Georgescu susţine că invetiţia este a comunităţii, la sugestia locuitorilor, dar şi strategică, deoarece oraşul se află într-o zonă vulnerabilă, lângă Institutul de Cercetări Nucleare şi că vor putea folosi clopotele în situaţii de urgenţă.
“Legea ne dă voie, investiţia este legală şi am ajutat foarte mult catedrala, era o necesitate. Dacă Episcopia avea bani lua aceste clopote, iar sugestiile au venit de la locuitori, o comunitate cu 97% ortodocşi”, a declarat primarul.
Pe cele cinci clopote ce cântăresc între 560 de kilograme şi trei tone se va inscripţiona mesajul: “Făuritu-s-a acest clopot de…kg cu binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic al Argeşului şi Muscelului pentru Catdrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din oraşul Mioveni, cu cheltuiala Primăriei şi a Consiliului Local Mioveni, condusă de Primar Ion Georgescu.”